Cui mi-a născocit tristeţea asta,
nu-i da, Doamne, ştreangul ticălos.
Cui mi-a-mpuns cu suliţa coasta,
fă-i un pat de frunze, răcoros.

Cine mi-a dat fiere cu găleata,
calce zarea ca un împărat.
Cine mi-a dat temniţa şi roata,
fie, Doamne, binecuvântat.

Însă cui a pus în mine silă
şi dezgust şi scârbă pentru tot,
sta-i-ar viermii-n hoit ca o prăsilă
şi cloci-i-ar vipera în ciot.