un gând obtuz îmi vrea răul
nu știu câte fețe are în comparație cu
descompunerea nopților în fracții
minutele,
secundele lasă piramide cu vârful țintă
orion

ai cei mai albi sâni pe care mă tem să-i ating
pun firul prin urechea acului până înșirui secvențele despre noi
în schimbul lor primesc o cană de tablă
sunt mai presus de soldații care n-au mai văzut femei
goale
atât de aproape

dragostea își numără morții
câte lacrimi aveau mamele la maternitate eu înghițeam în sec
ah
dacă m-ar fi iubit și pe mine
nu aș fi cerut nici apă nici jucării
mi-aș fi încercat norocul și puterea cu îngerul care aruncă piatra
galbenul acela tulburător ce ia mințile femeilor și le face
să creadă
orice
nu aș fi ajuns să aștept culoarea ierbii incendiate
mi-aș fi luat cărți pentru trei zile de mers
printre păsări călcate de ploile acide
și tot nu mi s-ar fi părut grele


hainele tale promit ceva coborât din poveștile auzite
la gura sobei
nu aveam curaj să privesc vreo fereastră în ochi
zburau așchii
răscoleam de parcă toamna și-ar fi uitat cocenii
în jar
argintul meu viu caută un motiv să-ți producă plăcere

ce distanțe a pus întâmplarea între doi oameni care ar fi luat același tren
ar fi căutat aceleași drumuri
și ar fi spus aceleași minciuni
între două pahare îndreptate spre aceeași gură
buf
am căzut din fructul oprit
ceea ce înseamnă că mă supun gravitației dar numai din dorința de a convinge
orașul cu puține umbre și două mașini
în rest nu suntem de găsit

nervii se pot întoarce împotriva vieții
dorm printre dale folosite la turnuri de apă
moartea râde țărănește
nu e muscă
pe urmă
pleacă convinsă că ne vom îmbrățișa la final