Noi nu am avut tinereţe,
să spumege viaţă în cupe.
Priveam cum din crengi pădureţe
un fruct de otravă se rupe.
Nici lauri, nici mîrţ şi nici roze
n-au vrut pentru noi să zâmbească.
Tot cerul de-atunci de moloz e ;
luceafărul, tânăr de iască.

Noi nu am avut Heidelberguri
cu blonde iubiri diafane ;
pe clare şi verzi iceberguri
în somn, n-am plutit pe oceane.

Cu lavaliere boeme
n-am mers pe sub harfele lunii.
Pe noi nu ne-au nins crizanteme,
nici vişinii nopţii, nici prunii.

N-am tras nici o verde caretă
n-am fost pe celeste terase.
Scriam doar pe inimi cu cretă
un spin . . . încă trei . . . încă şase . . .

Noi n-am cules aur din soare ,
ci-n roşii amurguri zbătute
am strâns stropi de foc în ulcioare,
prelinşi de pe cruci nevăzute.

Cântam : era sânge poemul ,
hoream : curgeau lacrimi pe fete ;
zâmbeam, şi-n surâs sta blestemul . . .
Noi nu am avut tinereţe.

Mereu şchiopătând prin dezastre,
mereu cu osânda pe frunte,
visam că tot spini sunt şi-n astre
şi-n lună tot temniţe crunte.

Ce vânt secetos şi fierbinte
ne-a smuls orice aripi răzleţe ?
Căzuţi în genunchi pe morminte,
noi nu am avut tinereţe !

Şi-adună azi zdrenţele anii
şi visul ciubotele sparte.
În pod se aud chiţoranii
cum petece rod mai departe.

Bătrâni, cu obrazul de ceaţă,
cu paşi năclăiţi în tristeţe,
prin moarte-am călcat, nu prin viaţă . . .

Noi nu am avut tinereţe.