Te poți împlini în adâncul gândului meu,
în mâinile mele vei face curburi sinusoidale,
ești atât cât să-mi crească în trup inima,
dar tu nu te temi de nimic
iar eu mă tem de ce pot pot să fac.

Visele îmi pot fi uneori potrivnice,
zilele-mi par să nu fie pe măsură de bune
iar nopțile dau contur întunericului.

Fără întenție privesc căderea meteoriților
așa cum cad cuvintele pe hârtia albă
și la fereastră se scutur florile colorate de măr
și se așează pe iarba înaltă necosită din cer.

Primăvara asta e atât de capricioasă și drăguță,
nu-mi vine să cred că va pleca în altă parte
și mă rog pe umărul tău
să nu plece curând.