poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-02-24 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Icoana tresare în colț și candela pâlpâie moale. – Scufundă-mă-n brațele tale, ca iazul albastrelor bolți. Ți-s slugă la curte, dar ți-s mai rob mătăsoaselor gene... Lumina mea, ninge-mă-alene cu marea ta floare de vis. Afar' gem zăpezile; – zac sub ele păduri și pământuri. Uitat între noapte și vânturi, se leagănă tainic iatac. Icoana din colțul de rai și candela pâlpâie moale. – Vrei apele iazului? Ia-le – Vrei fagurii stupului? Ia-i! Tu nu-mi ești nici rob, nici argat, ci eu mă plec treaptă frântă. Sunt, dragoste, creanga ta sfântă, culege-mi tot rodul bogat. La geam vântul latră pieziș și-și scutură albele lațe. Le tremură dragostea-n brațe, cum tremură ciuta-n frunziș. Icoana suspină, zvâcnind, și candela pâlpâie moale. – Hulubi îți sunt tainele goale, dar zborul în mâini li-l cuprind. Și umerii tăi par lăstuni ce sus în văzduhul meu joacă, și dragostea noastră bărdacă din care-mbăt cu minuni... Uitat între veac și zăpezi, iatacul în noapte se zbate. Pe gurile lor vinovate alintul aprinde amiezi. Icoana trosnește, durut, și candela pâlpâie moale. – Iubite, păcatul pocal e, pe care-l sfințim c-un sărut. – Iubito, păcatul e crunt, dar boabele lui tămâioasă, stăpânul departe de casă și buzele lacome sunt. Pe zid țese umbra covor, pe geam gheața coase cu acul. Doar ei luminează iatacul cu ochii și brațele lor. Icoana se crapă-n ungher, se stinge și candela moale. – Iubito, semn negru de jale, dar tu scânteiezi ca un cer. – Iubite, icoana s-a spart, la fel uite candela spartă... Văpaia de aur e moartă, dar ochii tăi flăcări împart. Mai mult se cuprind în inel, a dragoste grea sau a teamă, precum într-un codru de-aramă ce-i soarbe sălbatic în el. S-a stins veghea micii făclii, din colț nu mai pâlpâie moale. – Iubito, dă moartea târcoale, dar sânii ți-s candele vii. Taci. Crivățul bubuie-n porți? Tot crivățul tună pe scară? De-o fi ca norocul să moară, vom arde-n iubire și morți... În brațe se-neacă rotund, a patimă grea sau a frică, precum într-un lac ce-și despică adâncul, să-i bea până-n fund.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate