Conduc un convoi de amărăciune,
fără nici un avânt
nici dacă vin dintr-un psalm sau dintr-o înviere
nu ştiu foarte bine, cum
nu ştiu ce aluaturi frământ,
mi-e viaţa un fel de procesiune
de pe timpul când trăiam într-o tăcere
alergând prin ea şi prin toate
să mă caut,
la ora când nici luna
nu mai poate sta cuminte în geam,
Azi, îmi pun trandafiri la incheietura mâinii
şi te aştept
gândul meu fericit v-a deveni un fel de altoi
chiar daca trec printr-un tipar de amărăciune
aşa mă preumblu ruptă din Noi...
ce mă fac?ce mai e să se-ntâmple?
umblu cu-n toc înfipt in inimă
condusă fiind
de-un sentiment solemn spre moarte...
precum nufărul din noroi ivit
Am broboane de cerneluri pe tâmple...
în timp ce tu-mi reciţi din ce-am trăit
o mie de sensuri şi încă ceva
din tot şi din toate
rămâne ca eu să-mi întipăresc sufletul
pe fiecare vorbă a ta...