lumina a dat fuga afară nepieptănată strângându-și pletele la piept
când umbra mâinii tale așterne-n strat tăcerea

am obosit aș putea spune, am obosit să fiu credul așa cum mă vreți
am mimat surâsuri, rupându-mi tristețea în bucăți
dar chiar și mimul își ia plata și pleacă
am obosit să tot aplaud tăcerile ce curg din discursuri

poate că alături, o masca râde, sau o mască plânge
dar nimeni nu mă întreabă ce simt. toți vor ceva, toți așteaptă empatie
uită-te la scurgerea mea, uită la fiul meu, uită-te la carnea mea, uite-mi lepra
uite-mi orbirea. ajută-mă!
până și smochinul cel îndelung neroditor așteaptă
roadele pământului nu mai sătura
lacrima cerului nu mă stinge
numai sânge e pe toate mâinile, proaspăt
dar lumea continuă să-și ducă mâinile la gură, surprinsă
nerăbdătoare, fremătătoare
Doamne, chiar dacă sufletul meu se-împotrivește
Tu știi cel mai bine. facă-se dar voia Ta!

am lăsat în urmă cuvinte. simple. curate.
dar lumea altceva aștepta. nu iubire. ea vrea bani. mulți bani.
pentru circ și pâine