Slăvite-n veci să fie alba tindă
fereastra unde râde-un corcoduș
și bunul prag al primitoarei uși
cu brațe dulci ce-așteaptă să cuprindă,

și pașii moi și lini ca un arcuș
și mâinile ce prânzul vin să-ntindă,
tu, lună, care tremuri în oglindă,
Tu, candelă, tu, pernă, tu, culcuș.

Și lăudate fie și pridvorul
cu cuib de rândunică sub olan,
și sânul maicii darnic ca izvorul

și leagănul sub lampa din tavan
și clipa-n care-ți gângure odorul
întâile fărâme de mărgean.