pe atunci lumea se ruga în picioare
mă chinuia întrebarea
viața cum va triumfa dacă nu este cineva să asculte
notele acelea de parcă ai număra petale
mă iubește, nu mă iubește

un fluture uriaș acoperă soarele
iar eu văd în transparența acelui discurs
chemarea la dezvelit gânduri
unul după altul capete tăiate cu măiestrie
îmi oferă compania
una după alta statui își arătă umerii
până la sâni
imaginația merge departe
arcuindu-se lin orizontul îmi umple paharul
peste o sută de ani lumea va recunoaște natura geniului
sfidând fluturele împietrit de virusul gripei
din sud

sufletul meu se va ridica și-i va face cu mâna din mersul său
irepetabil pe ape
nu va ajunge nicio corabie cu piper sau mătase
coada unui rechin va sălta vesel
în căutarea portului plin de bodegi
unde bărbați și femei fac din copii marinari și prilej de bătaie
în admirația moderată a celor nouă planete