Grupez lucrurile după importanță
ca un credincios
și apoi îmi fac sfânta cruce.

Îmi las în așteptare toate durerile,
nu mă sperie deloc viitorul
și-l întâmpin cu hotărăre și speranță.

Deseori aud cântecul păsărilor
la fereastra dinspre grădină
unde inima-mi tresaltă odată cu florile.

Adierile vântului, zumzetul albinelor
mă găsesc în filigoria cuvântului
și nu pot să scap
fără nuanțale culorilor crude,
Doamne îmi zic lasă-mi puterea
să-mi aleg singur tăcerea!

Diminețile vin ca femeile în alb
în contrast cu verdele ochilor.

Nu cer prea mult sau chiar deloc,
decât liniștea acestui peisaj de dor
și sănătatea aerului înmiresmat
de atâta trăire în bucurie.

Când flacăra se va stinge
pacea va dăinui.