îi simțeam frigul ce înainta cucerind celulă după celulă
și sufletul meu se ridica la cer căutând răspunsuri la toate întrebările nepuse
dar timpul cade ninsoare peste toate amintirile aducând alinare
nu-i încă timpul tău. voiam numai să te simt
te las mi-a spus.
m-a sărutat pe gură și a plecat
ce înseamnă spaima?
de ce oare trebuie să ne pierdem printre picioarele ei?
viața asta e doar o cameră cu uși și ferestre
intrăm pe o ușă ieșim pe alta
și când apucăm să privim pe fereastră
vedem ceea ce vrem
iar cei fericiți
văd ceea ce este în jur
poate ajung și eu la fereastră

niciodată nu mi-a plăcut frigul