Nu pot zămisli perfectul - sunt o stearpă și-n cuvânt -
Nici să nasc în chin sublimul prin miresmele de vânt,
Nici în primăveri virgine, - pruncu-n migăliri, l-aș pierde -
Nici să concurez cu solul care procrează verde.

Croșetez, sperând, de-o vreme, botoșei din ghemul meu,
Și trudesc ca să dau viață…baremi unui fad clișeu.
Nu am fler, luturi, nici daltă să cioplesc cu nostalgie
Absolutul existenței, țeluri într-o elegie.

Mi-am dezmoștenit sterilul că n-a conceput măcar
Într-o vară nădușită, cu picioarele pe jar;
Un copil cu ochi albaștri ca să-mi animeze viața,
Lângă cel cu ochii verzi, un vioi ca dimineața.

Am carențe și restanțe dintr-o viață ce n-o știu,
Și plătesc azi, pământeană, izolată ca-n pustiu…