chipul mamei se scufunda
n-aș fi știut să spun
cum îi erau ochii
dacă îi ținea deschiși... înalți
sau pătrunși de un somn

bradul era viu
lângă o vitrină
poate în unghiul acela
unde uimindu-se un copil
își așezase hotărât desaga cu fericire

un altul se trezea
intempestiv umplea aerul
cu sperietură de aripi
fuga lui în picioarele goale
impregna cosmosul
cu atâtea lecții neînvățate

supusă mâna desena
formule chimice alambicate
numai dorul de altceva

se simțea parfum de levănțică!



din abisul unui balcon
doboram cu viteza iubirii
mai toate necunoscutele

până la floarea-de-măr
de nu va fi fost
Mama.