poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-01-11 | |
Niciodată, niciodată n-am să știu cum și de ce
tot Universul, cu toate galaxiile și metagalaxiile lui, prin nu știu ce minune, mi-au inundat sufletul, mintea, trupul... Iar prima care a pătruns subtil în împărăția gândurilor mele a fost chiar imaginea rotundă a acestei planete-mamă, cu toate complexitățile ei geofizice și care, treptat, treptat, m-au dominat întru totul până ce-am ajuns să trăiesc stranietăți recurente mai mari decât numerele Fibonacci. Pe toate le disting clar, le privesc uimit sau le și aud, fără să mă acuze cineva că mă îndop cu droguri... Poate de aceea și pe tine te văd acum cu alți ochi, iubita mea, simțind că am în plus niște ochi interiori fantastici, mai puternici decât cei doi din afară, mai avizi de a ști totul. Da, chiar așa simt! E straniu, desigur, dar altfel nu-mi explic de ce atunci când tu plângi, toate apele de pe toate continentele din mine plâng odată cu tine, crescând în torente, răsărind de niciunde cu iuțeală, iar toate lacrimile tale, deodată, devin valuri de râuri năvălitoare care se revarsă și inundă totul, totul!... Poate de aceea, când tu te zbați și suferi de mari dureri cutremurătoare, în acele clipe, toți vulcanii acestei planete virtuale din mine răbufnesc bubuind cu erupții nebune și cu râuri de lave aprinse, de se cutremură totul odată cu tremurul tău! Dar poate că, tot de aceea, atunci când îmi zâmbești și când îmi surâzi cu drag, atunci aud ecouri de coruri îngerești iar cerurile înalte din interiorul meu invizibil altora se umplu toate de aurore boreale splendide, copleșitoare și de răsărituri superbe de soare, de lună și de alți sori necunoscuți, fără să-mi pot explica acele trăiri stranii, de-a dreptul uluitoare... Chiar și ieri am avut o asemenea revelație când, îndrăgostit de tine, cum sunt, profund uimit, încântat și fericit de existeța ta, ți-am spus: „Ce supranaturală și ce frumoasă ai deveni, iubita mea! Ce splendidă-mi apari! Ești mai frumoasă decât zeița frumuseții!” Iar când te admiram așa, chiar în acele clipe, prețiosul bibelou cu statueta zeiței Venus a căzut brusc de pe masa mea de scris și s-a făcut țăndări! Adunându-i cioburile, fără să-mi pară rău, am rostit cu voce tare: „Biata Venus! S-a sinucis... Iată că s-a sinucis!...” Glen Ellyn-USA, 11 ian. 2020
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate