câteva zile suntem asiguraţi
de aceea poate ne bem cafeaua
aproape în linişte
aproape fără discontinuităţi
combinăm pe îndelete sentimentele
riscăm ne îndrăgostim murim ne întoarcem
punem ceasuri să sune fără să ne tremure mâna

azi avem de desenat un Copac
mâine o vrabie!

oricât s-ar fi desfăşurat funia
nu ne-am dus chiar aşa de departe
încât să ne pierdem urma!

iată!
ne atingem degetele
fără să apelăm
la imaginaţie!

aşteptăm te-le-ci-ne-ma-te-ca
întâlnirea cu anii 40 şi colosul zăpezii…

brazii erau înalţi globurile uriaşe
iar îngerii… îngerii coborau
irezistibili în sinceritate
în pragmatism
comiteau fapte bune
să-şi recupereze aripile
se rugau la om… se rugau la om…
într-o firească inversare a ordinilor

am ieşit pe-o poartă
călătoria părea nesfârşită
lumea se perinda graţioasă eternă vie…
nimeni nu făcuse nu avea să facă vreodată altceva
decât să fie!

se inventase probabil
din prea mare dragoste dintr-un preaplin
al singurătăţii
această adunare zgomotoasă-irezistibilă
cu care trebuiseră erele să se acomodeze


*
o sforţare… încă una… încă…
şi timpul se rarefiază!

oricât ai încerca
nu mai vezi nimic înainte
nici în urmă
simţi numai
prăpastia aceasta deschizându-se flămândă
spre tine

acrobaţi uituci
habar n-am avut noi vreodată
de cascadorii!

viaţa este
balul acesta de la care musai trebuie să fugi
înainte de miezul nopţii











privirea ni se pierde
odată cu intrarea iremediabilă a ninsorii sub ape.