Primăvară de tămâie
răstignită pe o șiță,
rai suflat pe lemn, troiță,
curcubeu bătut în cuie.

Vultur alb deschis să zboare
și rămas în lemn cu zborul.
Doina. Doină ridicându-și dorul,
să viseze în picioare.

Cântec, vrut să plece-n aur,
prins în lut de o rădăcină.
Trist arhanghel de lumină
pironit într-un coclaur.

Cer captiv, melancolie
și, alean pe căi răzlețe,
singurime de tristețe,
lângă puț cu luna vie.

Lujer-nalt cu aripi frânte
și luceferi subsuoară,
mucenic pornit prin țară
și-nghețat la o răspânte...

Face-m-ar Domnul șindrilă,
Dorul – iconar cu stele –
să mă scrie cu vopsele,
cruce-nfiptă în argilă.

Cerul tot să-mi dăruiască
chipul lung bătut în dungă...
Stea cu suliță să-mpungă
coasta mea împărătească.