Acum când anii îi adun
Pribeag pe-a sorții cale,
Mai simt în orișice Crăciun
Miros de portocale.

Cu ochii minții mă revăd
Trântit în neaua moale,
La săniuș făcând prăpăd
Pe Burta Albă -n vale.

Noiembrie de cum trecea
Și iarna da semnale,
Din orice fulg răzleț ieșea
Miros de portocale.

Chiar și-Universul conspira
Prin legi fundamentale
Și tot în juru-mi radia
Miros de portocale.

Acum, când una decojesc
Pe-o mică farfurie,
Acel fior nu-l mai găsesc
Și nici vreo bucurie.

Parcă și-acum miroase-un pic
În camera ornată,
Dar nu mai regăsesc nimic
Din vraja de-altădată.

Și-l caut toată viața mea
Prin universuri goale,
Pe-acel copil care simțea
Miros de portocale.