“la început a fost cuvântul” și plutea peste toată întinderea și nu avea nici un fel de îngrădire
dar când omul a gustat din pomul cunoașterii binelui și răului a fost alungat
și i s-a dat spre folosire cuvântul să se ascundă cu tot cu neputințele sale
și-atunci cuvântul și-a pierdut libertatea

inima știe ceea ce mintea nu concepe și omul nu înțelege
dar nici mintea trecută, nici mintea prezentă și nici mintea viitoare nu acceptă supunerea
și omul vorbește cu cuvintele minții zăvorându-și inima
și-atunci inima și-a pierdut libertatea

cerul este atât de departe încât numai visătorii îl pot atinge mângâindu-i temerile
dar lumea nu e alcătuită numai din visători cu toate că aceștia au deschis calea omului spre cer
iar omul în trufia lui a alungat zeii și îngerii sfărâmând porțile speranței și făcându-se stăpân de tăria cerului
și cerul și-a pierdut libertatea

lăsați cuvintele să vină la mine ar spune poetul ridicând altar din șoaptele inimii
și cerul rușinându-se s-ar da la o parte deschizându-i calea și cântând osana cuvântului
dar eu nu sunt acela așa că rog pe altcineva să redea libertatea cerului, a cuvântului și a inimii
și să termine poezia asta...