băteam la porțile vieții
aura părea ciuruită de bobițe de praf din coada unei arșițe
lungi
cum nu mai fusese prin părțile noastre
căutam să-mi pun capăt zilelor pe locul unde
piatra din cer nu era orice piatră
era cea scăpată de îngerul al cărui nume nu-l știa nimeni
dar pe care majoritatea și-l închipuiau un bătrân căruia
nu-i puteai ghici vârsta
s-au auzit murmure
după cântarea bisericească
flori înecate de verde nu voiau să fie mutate în vitrina vreunui magazin
de veselă
după moartea bunicilor mă ocupam singur
călătoream prin târguri înnoptam la câte-un han singuratic
contemplam fântânile săpate de oameni care mai aveau puțin
de trăit

credeam că sângele va dispărea pentru totdeauna
din lista păcatelor
Dumnezeu
arăta cum îl știam din caricaturi