Ars de cer și anafteme,
mergi pe sub furtuni cu steme.

Pasul tău cum calcă rar
pare candelă, fânar.

Dragostea
ți-e logostea,
cu urcior de fiere-n ea.
Inima,
viespar, undrele.
Coasta,
mușuroi de stele.

Luna, strai
suflat cu rai,
curge trențe de pe tine,
jerpeleală de rubine.

Dar la mâinile-amândouă
ai cătușe reci de rouă,
și la gât, bătut în ghint
cu cinci litre de argint,
duci cinci litre mari de vis
și-o oca de paradis...

Hoț, tâlhar de campanule,
vechi geambaș de libelule.
Treci bolborosind cuvinte
de amnar și mărgărinte,
aiurând și pierde-vară,
furând melci și tămâioară...

Hei, bătu-te-ar sfinții toți,
derbedeu de-azur și hoț,
răzvrătit golan răzleț,
scris în aur pădureț!...

Mânca-te-ar zodia, zmeul,
șerpii groși cât curcubeul!...
Unde mergi călcând zănatec
pe cobuz de-argint sălbatec,
hoțoman
prin măghiran,
slugărind pe la străin
pentru cântece și crini?

– Merg ca să mă bag argat
la un dor de matostat.
Nu la grajd, nici în ogradă,
ci la gleznă de zăpadă...

– Și simbrie, ce i-ai cere?

– Ochii mari cu juvaere,
dinții cu mărgăritare,
sânii albi cu mărțișoare...