decembrie 1989. datoriile erau plătite. lumea se uita cu jind la valurile de catifea
speranța moare ultima dar totuși moare. și cu ultimele puteri a strigat: "pentru libertate"
numai că una e să vrei și alta să meriți. cei din rândul doi voiau și ei luminile rampei
și dacă „show must go on” să fie deci spectacol! artificii care iau viața, puști fumegânde
mâini tremurânde și ceață totală în toiul iernii cam până la Crăciun
prin cancelarii rețete, în piețe sângerete de la Moș Gerilă

canibalismul a apărut mai târziu. ființele adâncurilor au nimerit cărarea
era vorba de luminițele lămpașelor. fariseii cereau respectarea legii, douăzeci de ani
atât își doreau. în timpul asta aveau nevoie de pace ca să-și nască demonii
să și-i crească, să-i legitimeze și să-i însămânțeze
asemeni argintului viu – destul de toxic de altfel – s-au despărțit aglutinând
păreau diferiți erau același aluat. fățărnicie altoită cu ipocrizie și hoție

focuri ardeau împresurând cetatea sufletului, distrugând templul și ziditorul
mâini întinse ce vor să ia și nu să dea. la spate, pumnalul lucește în pumnul strâns
mieilor li se arată pășunile Raiului și treptele Iadului
pumnalul. moartea. monedă de schimb
ortul dat la granițe arzând
un Styx de lacrimi și o Mare Moartă