Noaptea m-a stors de dragoste
și m-a lăsat gol de ce am crezut că este
până când mi-am revenit din iluzie.

Într-un fel mă bucur nu i-am pierdut gustul,
îmi caut echilibrul într-o poveste
ce s-a petrecut pe un tărâm ciudat
din care m-am retras la timp, sănătos.

Întunericul s-a destrămat în geana dimineții
deschisă către răsărit ca o aripă
în care zborul așteaptă să plece departe,
cei care au știut s-au prefăcut că nu știu
și m-au lăsat singur,
să mă purific de nesăbuințele lumii.

Nu pot să spun totul concret,
dar pot să-l îmbrac în cuvinte de conveniență
acum când acest poem se naște
ca o umbră a visului care s-a depășit pe sine,
dar nu s-a oprit de teamă ori neliniște
ci a sărit dincolo de prăpastie.