Întruchipează delicatețea, pășește pe vârfuri,
dar merge pe un drum înfundat,
o urmăresc de la distanță cu nerăbdare,
sporește în mine dorința de apropiere.

O năzuință ascuțită cu o lamă sclipitoare
ce taie în felii întunericul.

Încerc să-i adulmec mirosul de piersică
și simt adâncul cum iese la suprafață
de-i înflorește trupul ca un arbust.

Cum să înțeleg mutarea ce urmează?

Peste umbre fără contur
îmi fuge îndoiala din gânduri,

noaptea se pierde printre ruine, stafii negre.

Cuvântul și cântecul
fără aura altor semne rămân nesigure,

un suflu bogat se umple de spirit.