e frig de să ne doară-n noi copacii
și-omătu-n cer a coborî așteaptă,
tăceri lucesc, dar clipa este dreaptă
deși în ceas o șchoapătă stângacii.

mocnește-n sobă caldul, timp de șoaptă,
spre tine-naintez cum drum au racii
că mâine se nuntește cu opacii
spinal din azi ce duce-o cruce coaptă.

iar cum tu ești himeră, spre-a te vinde
averi de moarte spre lumină car,
spre zori de ziua veșnică merinde.

motanul vremii țese firul rar
din labirint de bezne-n piept plutinde
să ies voios, cu umblet funerar...