sus, în odaia norilor locuiește zăpadă
eu doar ți-am zis să așterni puțină cerneală-n văzduh
să nu te ia dracul de ger cu japca
să scrii mai întâi poezia lemnelor în sobă
luând motanul bătrân de coadă, să-i izbești capul de cuptor
să miaune apoi să toarcă
firul ariadnei
să ies naibii din labirintul ăsta fără temei
ce-l tot scarpin de zidul fără umbră
din urma cercului de cuvânt
rostogolindu-te
negăsind aici
un picior de mormânt la scaunul capului...
ce să zic...?!...
vremurile trec de la o clipă la alta
și totuși cresc din arbori sicrie,
lichid seminal întărit