Femei ca mine râcâie, dezgroapă, aruncă, se subțiază, fug de lumină
Până pleoapele se lipesc între ele, se scufundă cel mai adesea în nopți
Fără sfârșit până albesc, scot molozul, se hrănesc cu molozul

Femei ca mine nu dorm, nu râd, au locuri în care săgețile nu mai intră
Se lipesc ca paraziții de gazdă și se duc când nu mai e nimic de spus
Nimic de sărutat, locul unde și-au pus ele buzele rămâne gaură-n cer
Prin spații ca astea oricine poate intra să dea mâna cu Dumnezeu

Femei ca mine fac doar un singur copil și e îndeajuns, înfățișarea
De-un singur om să fie purtată, ba pe chip, ba pe brațe

Femei ca mine caută mereu întunericul în foi albe să explodeze-n fluturi
Lipsa luminii fabrică aripi, oamenii se îngrijorează, pot ucide cu asta
Și degeaba sunt arătate cu degetul ele tot se duc singure noaptea la izvor

Femei ca mine când își simt sfârșitul încep migrația pe-aceste câmpuri
Minate de zăpezi întinse, dimineața sunt peste tot leșuri, leșuri

Cine ar fi crezut că dacă năpârlesc de câteva ori dau de fetița de altădată
Care mie una-mi stă prinsă de spate ca un rucsac militar, antiglonț
Nu fuge niciodată de la locul faptei, e mereu acolo pregătită să ia vina asupra ei
Ori de câte ori e întrebată: Ce faci tu aici în mijlocul lupilor?