când îngeri îți apasă pe-ai mănăstirii umeri
și Ana ta zidită-i în moara-n hram de pâine
te ceartă cu uitarea dar mergi pe drum de mâine
iar stihurile-n lege județului să numeri...
cuprins de vocea muzei peniței, ca de febră
în pajiștea hârtiei, cea albă, să aduci
nu dragostea-n notoriu, în zarva-n minți celebră
ce se încheagă lesne-n murire pe sub cruci...
îți vreau în freamăt teiul, ca-n de demult să sui
pe cerul de lumină izvoarelor corăbii
să-ți fie, rece, spusa nezisă nimănui
și-n teaca ta de vorbe să-ți intre pacea-n săbii...
în rest, în rost de friguri canicula să-ți clatini
și să-nsumezi cu noul ce ți-e deprins din datini