Pictez și-aș vrea să dau culoarea bună a chipului tău,
dar știu că-mi este-n fire destul de greu
și-am potrivit o nuanță ca atunci când eram la Ceahlău,
cu rezonanțe ce-mi fac sufletul mereu în apogeu.
Aplic nuanțe ce-ți colorează gândul precum florile de măr,
ce vrei s-atingi ușor cu palma, visând gânditoare,
să-ți dau parfumul clasic, sau modern și să-l pun în păr
și cred că ți-ar place și vrei să știi, cum e oare!
Îți trimit apoi fluturi să-ți zboare-n pântec și-n stern,
o frământare ce-o simți când mi-ntâlnești privirea,
ce face nisipul din clepsidră să-ți cern,
ca apoi să-ți pun aripi să văd însușirea.
O parte din mine vrea să-ți facă daruri,
că vreau să fie și-n răvaș la acel apel
și-aș vrea să am în tablou atâtea haruri,
ca să mă-închin mereu la chipul tău rebel.