Sunt în extaz și agonie
și văd că există dragoste în lume,
dar există și un dor nebun
despre care vreau să scriu acum.
Nu vreau să fie nici o lacrimă amară,
că vreau iubirea-n suflet să apară,
să ne poarte pe aripi nevăzute,
pe culmi de munte ce sunt plăcute,
să nu avem ochii-nlăcrimați,
de gelozii, despărțiri și să nu fie oamenii supărați,
că așa nu poți merge mai departe
și trebuie să fii convis că încă se mai poate.
Trebuie să ai din nou putere,
să treci prin timpul infinit și prin durere,
s-ajungem la tărâmul fermecat,
unde tot cei rău poate fi sfărmat
și-n ochii tăi mii de stele s-adunau
sub clar de lună vorbe dulci ei își spuneau.