Copleșitorul codru în jurul meu cânta...
Sensibilă-n adâncuri, ardoarea-mi majestuoasă
În unduioase valuri de farmec mă-mbrăca
Și-un stol de turturele în fața mea se lasă.

Cu spinten salt și zvelte picioare statuare,
Un pui de căprioară țâșni în fața mea:
Părea-ngrozit - și-n mine văzuse o salvare,
Că-n urmă-i apăruse un lup ce mi-l gonea...

Ca un părinte bun care cu drag l-așteaptă,
Eu l-am prins drept în brațe, iar lupul a fugit.
Și-n clipa-aceea luasem decizia-nțeleaptă
Să-l țin mereu cu mine, căci mult l-am îndrăgit.

De-atunci, ieduțu-ajunse o mândră căprioară
Care mi-era ca umbra în oricare minut.
O răsplăteam adesea; și într-o primăvară
O luai să-și vadă locul în care s-a născut.

Pe când zburda prin codru, apare-un căprior...
Când l-a văzut, deodată spre el fugi-n extaz!
Zadarnic am chemat-o, pieriră spre-un ogor
Și m-a lăsat de-atuncea cu lacrimi pe obraz.

Glen Ellyn, 8 nov. 2019