Pieptul tău este un cer înnorat
peste care moartea
îşi înalţă corbii ca pe zmeie.

Firele nu se văd.
Firele sunt ascunse
şi roşii.

Se împletesc după avântul tău nebunesc:
din nimic... avem unul,
apoi încă unul,
după aceea două, chiar trei,
până la cinci, opt
către infinit.

Omule,
din pieptul tău
au evadat umbrele
acoperind gropile care te-au aruncat
spre nicăieri.

Ca meteoriţii se învârteau
în atmosferă şi lăsau în urma lor
sechele.