N-am mai aflat misterul serii
Din ochi căprui de visătoare.
Atins pe chip de bronzul verii
Mă pierd în gânduri pe cărare.

Amestecând decoruri înverzite
Cu triste freamăte autumnale
Sub crengi de vânturi răvășite
Văd luna printre frunze pale.

Și aura ei pe întunecata boltă
Cu galbenul de ceară glacial
Pe flacăra din inima în revoltă
Coboară fiori de univers astral.

Aproape de biserica armeană
Ajuns, zăresc ciudată umbră.
Ivită sub vitraliul cu icoană
Alunecă cu legănare sumbră.

Apoi, având magnetică privire
Superbul chip de blondă apare;
Tresare în mers o talie mlădie
Precum o flacără pe lumânare.

A ei cămașă lungă, descheiată
Sub felinare pare albă, străvezie.
Sâni fermi fac inima să-mi bată
Și șold curbat la atingere îmbie.

Iar fusta, parcă dăruită de Eros
E despicată către biblica ispită;
Lungi coapse în umblet grațios
Le intuiesc că-s ca de Afrodită.

Mă cred furat de aripa unui vis
Când văd surâs pe buze de rubin.
Splendoare din romantic paradis
Mi-atinge mâna și pierdut suspin.

Vrăjit de ochi știuți din reverii
Din murmur aflu interzisul dor:
Crăiasă a nopții între astre mii
A irosit văpaia spre un visător.

Astfel, trimisă de celest Cuvânt
Îmi va lua cu scurta îmbrățișare
Al poeziei foc și etern mormânt
Găsi-voi orb în hăul cu visare.