Ne-a fost aleanul lung și zdrobitor,
Și zilele chinuitoare și năpăstuite,
Dar mie care mă topesc de-al tău dor
Cum mi-au fost zilele,cum mi-au fost crud părinte?

Din depărtări vin nori înnegurați
Și fulgere și stoluri de furtună,
Căci întunericul înghite și ultim clar de lună
Căci moartea îi înghite pe-ai mei frați.

Și răsăritul de va fi s-apuc
Și moartea care vine să o păcălesc
Atunci în ale veșniciei timpuri eu mă rătăcesc
Departe de ce-am dus și ce-am să duc.

Căci cel ce-nfruntă soarta și norii de furtună,
Și cel ce luptă pentru ce crede că e drept
În a soarelui lumină privește ca la lună
Nebântuit de temeri și nici pic de regret.