Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificații
și doresc încoronarea pierdută demult.

M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.

M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.

De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.

Lumina fuge printr-un tunel de foc.