întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
și ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam și nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios și în sfârșit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se cațere, să mă ajungă
mă ridicam, așa țintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
și în sfârșit simțeam că sunt liber. mă simțeam curat

m-am aplecat și mi-am sărutat ghizdurile sufletului
și buzele mele au simțit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!