poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-07-20 | |
astăzi mergem la magazin să cumpărăm cuie, să te prindem în burtică. zău, nu are rost să ieşi pe afară, doar ca să fii supererou, să inventezi focul şi alte mofturi. prima şi ultima ta femeie sunt eu! dacă nu asculţi, o să trimit barza, să-ţi mănânce ficaţii.
mai bine, hai să ne jucam de-a v-aţi ascunselea. tu să mă înveţi cum să-mi ţin respiraţia. tot mai mult, în fiecare zi mai mult. desăvârşit e cel care nu respiră. când o să sune ceasul, să ne zică cine nu e gata, îl iau cu lopata, noi o să ştim deja răspunsul: alo, alo, noi suntem urmaşii lui picasso şi ai lui super mario. şi o să ne ascundem repede sub pământ. şi o să stăm acolo, în marsupiu, fără să spunem nici pâs, nici miau, nici dumnezeii mă-tii, sărbătorind pe muteşte că nimeni nu ne mai găseşte. între timp, tu să ridici un castel din pozele care mi-au rămas mici. iar când o să-mi dai un nume, o să se rupă apa lumii, să mă împingă înapoi înăuntru, lângă tine. o să fie frumos în burtică. o să fie aşa de bine, că toată lumea o să vrea să vină să stea cu noi şi cu pisicile de pe internet.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate