O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îți torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinți și privitul somnoros în oglinda care-ți râde ironic în față - "tot tu? mai schimbă-ți, Doamne iartă-mă fața asta ponosită!", băutul pe fugă al ceaiului din cana pe care ai primit-o, cândva, de la iubitul tău, unde, un păun imperial își împrăștie ochii pe toată suprafața dându-ți șansa de a fi regină măcar așa, îmbrăcatul pe fugă, rochiile prea strâmte pentru trupul tău ce se pregătește de menopauză și-n care kilogramele își cam fac de cap în ultima vreme, apoi pantofii - veritabilii tăi pantofi pe care-i privești dintr-o parte până-n momentul în care te cerți cu tendoanele tale numai să le fie bine în culorile așternute pe tocuri de 10 cm. Momentul unic e acela când închizi ușa casei, bagi repede cheia în buzunar și-ți amintești pe scara blocului că ai uitat să-i mulțumești Lui că vezi și azi lumina zilei. Așa că stângaci, să nu scapi poșeta și punga de gunoi pe care o balansezi în containerele mai înalte decât tine, faci semnul crucii și mergi mai departe. El ce-o fi făcând?Nu mai știi nimic despre. Cu siguranță liniștit în cazonul unei vieți pe care, n-o înțelege, dar o acceptă. E ca melcul trăgând după el căsuța, gata oricând să-i fie fărâmițate visurile - în fond e riscul lui dacă trece strada și merge prea încet.Lucrurile se precipită, vrei multe și mult, dar nu uiți niciodată să privești zâmbind spre bătrâna de la scara trei care păstorește un cârd de pisici. Ai spune că cei care vorbesc cu animalele au o doză de scrânteală, însă mulți nu știu ce gust al naibii de rău are singurătatea. Ai vorbi până și cu un melc, numai să-ți deschidă ușa. Duci cum o cămilă seceta zilei, vorbești în stânga și-n dreapta, în fond cuvinte sunt făcute să circule. Te întorci la pereții tăi cu pânze adunate de ici colo, atingi stereotip câteva taste și privești lumea - ce mare e lumea în care iubirile au forme de melci, scoici, meduze, raci - toate într-o incertitudine numită mare. Nu poți citi, câtă vreme stai culcată pe pat, așa că, hai, copăcel, urnește-ți mintea să lucreze - face bine mai târziu când vei vrea pe la 80 și să știi unde-i toaleta și cum te cheamă. Oare el ce-o fi mai făcând? probabil și-a pus iubirea la păstrare într-o cutie pe care a lipit-o cu scotch. Ce l-ai mai rupe tu!! Mereu rupi câte ceva: mâța-n două, gura târgului și iubirile incerte. Știu, niciodată nu-ți place incertitudinea! Tu sari destul de repede, crezi că orice e posibil, apoi te desumfli ca un balon care a fost umflat pe rând de mai multe guri și uită să zboare. Tu-l împingi de la spate și el? nimic!!E târziu. În colțul din stânga camerei te înghesui tu și Dumnezeu. Pe El nimeni nu are cum să ți-l fure și nici nu pleacă de lângă tine...rola lui de scotch e bună doar să bandajeze pe ici-colo rănile sufletului. E chiar târziu și pescărușii țipă nebuni...undeva, departe, cineva caută capătul unei benzi adezive...s-a lipit prea mult de rolă...mai bine fără!!!