hai să fim sinceri,
nimic nu se înalță cu o singură rugăciune,
pe drumul de fum al implorării
e necesar să strigi de mai multe ori
în urechile îngerilor

tu ești la granița dintre dumnezeu și minciună
femeie cu lăuntrul vamă de prunci
te privesc azi
în oglinda retrovizoare a timpului,
dintr-un ieri suit pe spinări de iubire
în biserica rugăciunii tale intrau
uneori genuni și eres

amintirea, decupată din cerebralitatea visului
îmi revarsă în lumânare declarația de singurătate
în ajun de mâine, astăzi

cred,
absența ta e motivată de trist,
acela ce-mi spală picioarele vorbelor
pășind în cuvânt într-o limbă vorbită de mormânt

da, știu,
poemul acesta va înghiți săbii de indiferență
dar poate va mângâia mâine
o altă tristețe
și o altă rugăciune