Bântuie pe-același munte, pe un băț capul de lup
Și un dac cu spada-i ruptă, laș, pe colile străine,
Dacă Dumnezeu a vrut să am cap și el un trup,
Cui îi pasă, Suferință, de-mpărtim aceiași pâine?

Mai cad stele câteodată peste fruntea lui păroasă,
Dar le țin închise-n ladă, că așa mă-nvață teama
Să nu-mi pierd de Paște crucea pe care o duc acasă
Și s-ajung cu mână goală, să se-ngrijoreze mama.

Mi-am umplut muntele ăsta cu o Mare îndoială,
E-un acvariu cu pădure, plin cu păsări colorate
Și cu lupi mai încrezuți, parcă-s pete de cerneală,
Ce creează pe-a mea coală litere din cozi pictate.

Sunt o umbră cu opinci, maică de ți-oi povești...
Că am lupi mai mulți ca Papa și mai am încă ceva,
Mai am ceasul de la tata și-un inel ascuns să știi,
Cu o piatră din smarald, dacă-l port mă va salva.

N-am văzut pe lume îngeri, până nu ai dat de mine
Stând întins pe pragul casei, unde liniștea e sacră,
Când stă soarele la umbră nicio stea nu e ca tine
Mai dorită de un Munte, legănat de Marea Neagră.

Un corteu de ouă roșii și un cârd de miei tăcuți,
Mai uimiți decât Isus, ne trec pragul mănăstirii,
Noi, cu lacrimile strânse, scutece de noi născuți,
Ne așternem peste Munte, ca pe Oul Ispăşirii.