niciodată în visele mele nu am trecut de nivelul doi al jocului
mereu mi se spunea: ai pierdut (de timp era vorba) și eram trimis la început
aleea trecea prin față tuturor. mă priveau sau de fapt își priveau tăcerea
și cerul obosise strigând că vrea cap de om.

vai ce haină mare ți-ai luat. și haina mă certa în timp ce lumea privea amuzată
eram un biet cuvânt stingher într-o mare neomogenă
dar cine nu are nimic de spus să tacă pe vecie.
și eu tăceam, speriat de câte s-ar fi putut vedea sub haină

uită-te la el. hal de costum. cine i l-o fi dat de pomană?
și lumea mă strângea din toate părțile, pe la toate încheieturile
tăindu-mi răsuflarea, făcându-mă să arăt ca un clovn
căruia îi cad toate cuvintele, unul după altul, rămânând mut

iubește-te cu măsură! ar fi fost un sfat înțelept, dar cine mai ascultă azi?
iubește-ți aproapele. dar ai grijă pe cine ții aproape. astupă-ți gură și lasă ochii să vorbească
și mai ales ai grijă de cuvintele tale. poartă-le cum știi și cum crezi. nu-i mai lasă pe alții să te îmbrace
pentru ca apoi să râdă strigând că împăratul este gol (după ce spuneau că ești cool)