În lutul tău exiști spre putrefacții,
ți-e carnea teacă duhului, ce-i spadă
și grea e lupta, slova ta să vadă
privirilor vecia ta-n refrații...
Că flmânzind, pe pâinea de zăpadă
cerneală ungi și-n stihului extracții
citind, să fie ochii tumefacții
și-n matematici sufletești să cadă...
Cuvânt spre vis și fără-n lume calcul
pe gândul tău a mere-mbie șerpi
zădărnicie-i însă, îngeri sterpi
nimic rodind ți-or stinge catafalcul...

trăind în plânset, trist ca la beteag
să hohotești a râs în sarcofag...