Încă aud ecoul vechi şi trist
În peștera din munți de ametist,
Acolo unde jaspul se mai coace
Sub iarna învelită de cojoace.

Întinsă pe bezmeticele maluri
Ale pârâului, ce sapă-n valuri-valuri,
Ating cu vârful degetului stâng
Un stalactit cam strâmb şi cam nătâng.

Mă-ntreb dacă în casa mea de-acum
Doar liniștea își mai croiește drum;
Pârâul parcă-a stat şi meditează
Cu tot cu trupul meu, ce balansează.

Incendiile toate ard mocnit
Pe munţii-mpăduriţi cu afanit
Şi ciutele mă caută-nfierat
La ora-n care ceasul mi-a sunat.

Se stinge lumea verde şi banală.
Apatic, în pârâu, se toarnă smoală,
Iar noaptea își dă soarele deoparte;
Apatic gust şi eu din viaţă-moarte.


16 septembrie 2016 – 4 septembrie 2018, Constanţa