îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forța mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste orașul muribund

// îmi aud de fiecare dată pașii uscați pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai țipe ca și cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respirații dor ca și cum ai fi vinovat de ceva

dar nu știi de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei și acum mă apasă fiecare mișcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop așa de vie cu tot cu păpușile tale și rochițele cu volănașe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
și controlez mai bine durerile / ca și cum aș avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
și frica de ace dispare

dar nu dispare tristețea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieții mele
fără ea nu aș mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat și ea să se uite la culoarea semaforului
și nu a văzut că este roșu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund pașii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
și acum nu mai aud țipetele/ respirațiile/ mișcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul țigărilor de contrabandă/ și nimeni nu-mi spune hai ieși de acolo / nu e vară / e primăvară și

toți ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.