poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-10 | |
Țarina a-nvățat rusește
De tânără (nemțoaică fiind), Acum mai bine ea vorbește Ca rușii care nu se prind. Ea știe chiar și franțuzește: Pe la mărețe sindrofii, Cu Potemkin ce o iubește Își spun „bonjour, je vous en prie“. Țarina știe limba greacă, Pe hărțile de strategie Ea dete ordin să se treacă Odessa, veche colonie. Desigur, știe și nemțește, Dar limba o vorbește-n taină, Când dor de casă i-amintește De codrii cu bătrână faimă. Destoinic Potemkin o cheamă Noi cuceririle s-arate, Țarina, ca o bună mamă, Blând se coboară din palate. Într-un faiton de mărgărinte Pornesc la sud de-mpărăție, Acolo proaspăt se întinde Tărâmul zis „Noua Rusie“. Ci Potemkin în prealabil, Ca ei pe plac mai mult a-i face, Gândise-n mod inexplicabil Întreaga zonă a preface. Pe drumul lung ce îi petrece Pusese sate de hârtie, Privirii drept aievea trece Întreaga lui butaforie. Țarina mult se minunează Gospodăriile când vede, Cu oameni ce-o ovaționează – Cartonul lor credibil șede. Copii voioși, din foi fâșnețe Îi dau caleștii rotocol, Cresc primăriile semețe Din ispisoc de protocol. Bisericile sunt clădite Din pagine de carte sfântă, Spre ceruri par în zbor pornite Psaltirile ce grav cuvântă. Bătrânii satului la poartă Stau adâncind buna gândire, Îți pare că o mână-i poartă Într-o eternă răsfoire. Pe uliți trec trăsuri și care Ce-s din scrisori pe drum pierdute, Un semn de carte ți se pare Durerea omenirii mute. Mai sunt romane și nuvele Blând rânduite în căpițe, Ce-s mai frumoase decât ele? Mai sunt morminte și troițe... Iar vaci pictate cu peneluri Lin ruminează-n veșnic vis, În ugere poartă cerneluri Și tușuri pentru manuscris. Țarina știutor zâmbește: „O, Potemkin, cât de frumos!“ Dar iată că un vânt pornește Și scutură vijelios Întregul paradis de foaie Și-n raftul cel de sus îl mută, Rămâne cerul de văpaie Și câmpul gol, stepa tăcută. Se teme Potemkin de-osândă Pentru mirajul ce-a scornit, Dar când se-ntoarce spre-a lui mândră Țarină, ea-i de negăsit! Se poate că și ea fusese Doar o păpușă de hârtie, Și vântul aprig o dusese Unde-a voit, nu se mai știe.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate