norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniÅŸtit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.