stau și privesc
foaia albă curată
vreau să-ți scriu dar nu pot
ești prea aproape de mine să mă auzi
ochii tăi spun mult prea multe
iar eu nu vreau să-nțeleg neînțelesul
dincolo de o dragoste neîncepută
puritatea nu poate supraviețui
în lumea ta doar în inima mea
care va rămâne un mister
chiar și pentru mine,

banalitatea trăită în grabă de cei din jur
îmi ostenește sufletul fragil
mă îndepărtează încet
de așa numită viață
doar refugiul în vis
și iubire mă ajută
să supraviețuiesc monotonia oarbă
și aerul ticsit de fariseism,

nopțile lungi de iarnă
aștept primăvara
să pot să cânt serenade stelelor
alese de tine cu atâta grijă,
nopțile de vară aștept să dorm
pe iarba îmblânzită de săruturi calde
iar toamna aș vrea să nu vină
să o luăm iar de la capăt
știu, că nu voi avea glas
să-ți cânt mai apoi
dar poate atunci
voi avea versuri să-ți scriu
și voi umple
această foaie albă curată.