ori de câte ori pot, dau fuga la el în colibă, mă așez cuminte și ascult
nici o noapte nu seamănă cu cealaltă și fiecare leapădă boabe de rouă pe pleoape
dar asta e deja poveste. oricum ar fi, aștept cu-înfrigurare să vină seara

învață-mă să citesc te rog. și astfel vei scăpa de povara nopților nedormite
și ce vrei să citești? mă-ntreaba deodată întristat.
cărți. la fel că tine. și astfel voi putea să te ajut citindu-le și altora povești

nu te pripi. cărțile prezentului îți deschid ochii să vezi că lumea nu-i așa cum pare
că răutatea doare și că-i loc și pentru rău și pentru bine pe pământ sub soare
de ce să te încarci cu rana și durerea altora?

nici cărțile trecutului nu te scutesc de suferință.
acolo poți afla că niciodată omul n-a fost liber să se bucure de viață
și toți ne spun că viața e un chin: ce e ascuns nu poți aduce la lumină și ce-i afară nu poți să ascunzi

dar cărțile ce povestesc ce va să vie?
acelea te vor răni și mai mult în suflet, pentru că știi
că niciodată nu vei reuși să ajungi acele vremi

și am tăcut. și a citit. poveste cu poveste despre alte vieți
dar într-un ceas de ispitire și-adormire privit-am foile ce le citea seară de seară.
și am văzut că-s albe și pustii, purtând doar urma degetelor oarbe