Neapole

Mâine, iată, pe aceste-afunde
străzi ce se strecoară-ntunecate
printre case, jos spre port, sclipitoare
au să curgă-n aur procesiunile;
străvechi covoare au s-atârne, unde
zdrențe-au fost, jucând culorile
pe balcoane, mai înalte toate
(ca răsfrânte-n ape curgătoare).

Însă azi un negustor cu grele
lucruri bate-n porți din clipă-n clipă;
și mereu noi mărfuri se adună,
dar gheretele sunt pline încă.
Într-un colț și-arată în risipă
o bovină frăgezimea-adâncă,
și-n fâșii stau pulpele-mpreună.
Ca din mii de jertfe, pe tejghele

zac provizii, spânzură-n cârlige,
se strivesc, se-nalță, ies afară
din întunecimi, în prag de ușă;
pâini adastă cu crăpații pepeni.
De nesaț, și-ndemn sunt plini cei țepeni;
dar cocoșii tineri și-n țepușă,
țapii care-au încetat să strige
mult mai calmi sunt, și din toți doară

mieii mai ușori, ce capu-și plimbă
printre pași, când sus băieții-i poartă
peste umeri, pe când în perete
o hispanică, de geam, madonă
cu lumini prevestitoare-și schimbă
diademe -argint și-agrafe-n vastă
strălucire. O maimuță-n astă
vreme însă, la un geam, bufonă,
se ivește cu priviri șirete,
rușinoase gesturi brusc să-mpartă.



Traducere Mihail Nemeș