De la intrare-un verde-ntunecos
îl răcori, ca haina de mătase
pe care-o aranja: când se-arătase
în celalt capăt străveziu, de jos,

că-n geamuri verzi, din verde soare
brusc o făptură albă strălucind,
ca să rămână-o vreme-n depărtare
și apoi, cuprinsă de lumini fugare
la fiecare pas, venind,

cu ea s-aducă-o strălucire pură
ce-n blond gonea în urmă-i, tremurând.
Dar umbra se-adânci curând
și ochii apropiați largi se făcură

în clarul chip, necunoscut și mic,
ce zăbovi ca-ntr-un portret aparte
când pe alte căi urmară mai departe:
întâi a fost mereu și-apoi nimic.


Traducere Mihail Nemeș