poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-20 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Sankt Petesburg Când pe negrii-acei trăpași, călare, (zvelți, din hergheliile Orlov) –, pe când, după-nalte felinare, iar zăceau fațade, de istov mute-n noapte, peste-nsemn de ceas –, noi treceam, ba nu: zburam ca gândul și-ocoleam palate grele-n vântul cheiurilor Nevei, făr’ popas, duși prin noaptea asta trează care nu mai are cer și nici pământ – când din Lietnii Sad urcau mai tare în grădini deschise, c-un frământ, sevele, pe când statui știute cu profiluri doar întrevăzute se pierdeau în urma noastră mute –: brusc atunci orașul sfânt înceta să fie. Și-arată că și cum nici n-ar fi fost cândva, nedorind decât odihnă; cum un nebun, de-ndată potolit, simte de pe golul, slabu-i creier că un gând bolnav, în lung cutreier, însă suportat mereu: Granit – se desprinde și căzând acum, piere-n adâncuri, în sfârșit. Traducere Mihail Nemeș
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate